Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Enoriaşii au găsit cuţitul atacatorilor…

Enoriaşii au găsit cuţitul atacatorilor de la Mănăstirea „Sf. Treime”

În urma celui de-al doilea atac asupra Mănăstirii „Sf. Treime” de la Cahul, produs în noaptea de 24 spre 25 august, locaşul a fost devastat în totalitate. Declaraţia a fost făcută pentru ZdG de către părintele Iulian, consilier al Mitropoliei Basarabiei care s-a deplasat astazi la faţa locului pentru documentarea cazului.  Potrivit Preacucerniciei sale, tot mobilierul a fost distrus. Altarul – deteriorat. Icoanele aruncate la podea. Uşile şi ferestrele Mănăstirii „Sf.
Treime” – deteriorate.

Vandalii au sustras veşmintele părintelui ieromonah, Nicanor Asargiu, care rămâne internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Două din cele trei enoriaşe, prezente la momentul atacului în Mănăstire, sunt internate la spitalul din Cahul din cauza agresiunilor fizice la care au fost supuse. 

Enoriaşii adunaţi astăzi la Mănăstirea „Sf. Treime” au depistat în apropierea locaşului cuţitul cu care cele trei femei fuseseră ameninţate şi câteva perechi de încălţăminte, pe care atacatorii le-au aruncat în ideea de a lichida urmele infracţiunii. „Făptaşii au lăsat mai multe probe şi în cazul în care poliţia ar avea interesul să descopere infractorii, nu cred că ar exista mari dificultăţi”, ne-a declarat sub acoperire un reprezentant al administraţiei publice locale. Din aceleaşi surse aflăm că arendaşul de facto al iazului din preajma mănăstirii nu ar fi fostul poliţist, Ilie Şeremet, ci şeful serviciului raional al SIS. Se presupune că de aici şi prea multele taine în jurul atacurilor asupra mănăstirii şi a părintelui ieromonah Nicanor Asargiu.

La solicitarea reprezentanţilor administraţiei Mitropoliei Basarabiei şi a celor de la Protopopiatul de Cahul de a accepta colaborarea în elucidarea cazului, poliţia locală a răspuns cu refuz. Din declaraţiile făcute acestora, „poliţia nu a reuşit până acum să identifice autorii atacurilor de la Mănăstirea „Sf. Treime”.